Ce s-a facut de la MARSUL TACERII din 2 noiembrie 2013 si pana acum, 19.01.2015?

Cererile Colegiului Medicilor din România erau atunci urmatoarele:

–    Excluderea din categoria de bugetari a medicilor, dat fiind practica independentă şi autonomă a acestora;
–    Precizarea în mod expres că medicul nu este funcţionar public şi nici echivalent a acestuia;

–    Majorarea veniturilor medicilor astfel încât în timp venitul minim al unui medic (rezident) să fie echivalent cu trei salarii medii pe economie şi să constituie baza pentru calcularea veniturilor pentru medicii specialist şi primari;

–    Condiţii de muncă decente pentru medici pentru a putea asigura un act medical de calitate şi implicit siguranţa pacientului;

–    Necondiţionarea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România de încheierea asigurării de malpraxis;
–    Renunţarea la blamarea medicilor şi respect din partea decidenţilor;
–    Reducerea birocrației și simplificarea documentelor medicale în relația medic-pacient.

Intre timp, toate aceste solicitari au fost uitate pana si de cei care le-au emis.

Lucrurile stau, la majoritatea acestor probleme, mult mai rau decat pe 2 noiembrie 2013.

Intre timp, decizia definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost ca orice medic angajat cu contract de muncă într-un spital public are calitatea de funcționar public.

Medicilor rezidenti li se “doneaza” o bursa in valoare de 670 de lei pe luna, care nu este luata in calcul la venitul impozabil sau la cotizatia pentru pensie si le mai este pregatita o “donatie” de alti 100 de lei.

Renuntare la blamarea medicilor?

Respect din partea decidentilor?

Reducerea birocratiei?

Simplificarea documentelor medicale in relatia medic-pacient?

Medicii rezidenti din Romania se afla intr-o situatie exceptionala prin gravitatea ei. 

Domnule Ministru  Nicolae Bănicioiu, Domnule Presedinte Klaus Iohannis, este cazul sa luati urgent masuri exceptionale pentru rezolvarea acestei situatii!

Advertisements

Va multumesc! Haideti sa reusim impreuna!

images (1)

Inca o data, va multumesc tuturor celor care ati ales sa auziti, sa ascultati si sa intelegeti situatia disperata in care se afla medicii rezidenti din Romania.
Am ramas foarte placut impresionata cat de multi sunteti cei care mi-ati scris mesaje, e-mailuri, cei care m-ati sunat sa ma incurajati, sa nu ma las intimitada, sa lupt in continuare!
Faptul ca stiti ca am nevoie de aceasta sustinere si faptul ca o primesc fara sa o cer, intrebarile pertinente pe care mi le transmiteti sa le dau mai departe nu pot decat sa arate necesitatea cat mai urgenta a unor schimbari majore in sistemul medical, schimbari care sa ofere medicilor posibilitatea de a-si desfasura profesia cu pasiune si fara a fi asaltati de catre pacienti la buzunare cu “spaga”, inseamna a crea medicului rezident mediul oportun pentru ca el sa nu se afle in pozitia vulnerabila de a avea nevoie de bani pentru a trai din alte surse decat salariale! Inseamna ca pacientii in sfarsit sa poata fi consultati/tratati fara gandul la “plicul” pentru doctori si cu siguranta ca sunt pe cele mai bune maini!
Inseamna sa ne pastram in tara medicii cei mai bine pregatiti!
Va multumesc inca o data, pentru ca nu sunt singura in aceasta lupta! Multumesc profesorilor mei, ai nostri, care mi-au trimis mesaje frumoase, ce dovedesc sprijinul pe care domniile lor ni-l ofera in lupta impotriva acestui sistem de sanatate corupt!
Mentionez ca mass-media a fost alaturi de mine si ma simt onorata ca si-au dovedit umanitatea si profesionalismul dandu-mi voie sa imi fac meseria, fara a ma stresa cu mesaje inutile! Aveti cuvantul meu ca imediat ce voi avea detalii pentru Dvs, vom stabili un interviu.
Astept in continuare mesajele voastre, ale tuturor!
Haideti sa nu ne oprim din a ne cere drepturile la normalitate pentru a ne exercita profesia de medic, pentru a ne trata pacientii, pentru a avea bani sa mancam si sa ne permitem vizite la stomatolog!
Sunt coplesita de toate gandurile voastre bune!
AVEM TOT CE NE TREBUIE PENTRU A REUSI!

Raspuns presa

Buna seara!

Din momentul in care am publicat scrisoarea mea deschisa catre presedintele Romaniei, Dl. Klaus Iohannis, referitoare la situatia medicilor rezidenti, am primit cateva invitatii din partea agentiilor de presa de a participa fie la emisiuni radio fie la emisuni televizate, transmise live. Ma bucura interesul mediatic pentru aceasta situatie, pe care atat eu cat si alti colegi de-ai mei de ani buni incercam sa o facem cunoscuta publicului larg.
In acelasi timp tin sa raspund celor care mi-au trimis invitatiile respective, aici, pe blog, pentru ca toti cei care urmaresc desfasurarea evenimentelor si carora le pasa de starea lucrurilor in sistemul de sanatate din Romania sa stie opinia mea clara si ferma referitoare la aspectul mai sus mentionat:

Vă mulțumesc pentru invitația dumneavoastră de a-mi lua un interviu, care mă onorează. Dorința mea prin această scrisoare deschisă a fost să aduc aminte asupra unor probleme vechi și profunde ale sistemului medical, în condițiile în care a avut loc o schimbare la vârful conducerii țării noastre în care mulți am investit speranță. Nu vreau acum să mă erijez în purtătorul de cuvânt al unui segment profesional (medicii rezidenți). Sunt o voce dintre multe altele ale grupului profesional din care fac parte. Sunt convinsă că dl. președinte, mai ales la începutul activității are numeroase petiții și solicitări de soluționat, așa că încă mai pot aștepta un răspuns. Dacă acesta va veni, va fi cu atât mai bine. Îmi place să cred că cel puțin am reușit să le aduc aminte tuturor celor ce administrează sistemul medical și au un cuvânt de spus în strategia de dezvoltare a României, că existăm și că România are nevoie de noi și de aceea nu poate face abstracție de condiția noastră profesională și socială.
Așa cum am spus și în scrisoarea deschisă, eu mai lucrez pentru a-mi completa veniturile, la o clinică privată. În cursul zilei de mâine, deși este duminică, eu am program de lucru în cadrul acestei clinici private care nu și-a exprimat acordul pentru o vizită din partea mass-media la sediul său într-o chestiune care nu o privește. De aceea nu voi putea da curs invitației dumneavoastră, rămânând, în cazul unui răspuns din partea Președintelui României să stabilim cu suficient de mult timp înainte o dată și un loc de întâlnire pentru a vă putea răspunde intr-un interviu.

Dr. Gabriela Profir

Scrisoare catre Presedinte

Buna ziua, Domnule Presedinte.

Abia am iesit din garda. In ultimele 48 de ore am dormit 5 ore si acesta e un caz fericit. Unii din colegii mei vor apuca sa doarma abia maine, dupa ce vor fi terminat cu externarile si internarile de astazi. Dupa ce cativa, destui, pacienti nemultumiti le vor fi vorbit urat, ca unor functionari publici care trebuie blamati pentru cum merge sistemul de sanatate. Dupa ce vor fi luat o cafea si un corn ca sa aiba energie sa se ratoiasca la alti colegi pentru a-i intimida si a obtine un loc la calculator, la care sa isi faca treaba cu imprimarea actelor de care au nevoie pacientii: externari, scrisori medicale, retete. referate s.a.m.d. Dupa ce vor fi sunat sau vor fi raspuns, cand reusesc sa aiba un minut liber, la apelurile sotiei/sotului ca sa vada ce mai fac cei de acasa.
Unii dintre colegii mei iau “spaga” ca sa poata lua un taxi spre casa cand, la ora 8 pm, isi termina munca la spital. Este condamnabil, stiu. Tine chiar de codul penal, nu? Ca sa aiba cu ce cumpara le cumpara rechizite scolare copiilor. Am o colega insarcinata care refuza sa intre in concediu pre-natal desi e peste puterile ei sa munceasca doar pentru ca salariul, deja infirm, ar deveni jignitor de insuficient.
Eu sunt un caz fericit. De la o luna la alta nu raman cu bani dar imi permit sa imi platesc chiria, mancarea, abonamentul de metrou. E adevarat, sunt un caz fericit si pentru ca dupa-amiaza muncesc intr-o clinica privata, unde consiliez pacientii in legatura cu stilul de viata sanatos, numarul de calorii si altele asemenea. Dar tot nu am bani sa imi cumpar un alt tensiometru, pentru ca cel vechi mi-a fost furat de pe sectie cand aveam stagiul de Pneumologie la Institutul “Marius Nasta”.

Am ajuns sa nu mai rezist insa, fizic si psihic.
Imi doresc sa fac medicina. Sunt 9 ani de cand am inceput sa o studiez, in ciuda tuturor betelor care mi se pun in roate. Eu si colegii mei, cei care inca nu am plecat in strainatate sa practicam aceasta profesie, clacam. Ne sufocam sub presiunea sociala, aceea care blameaza medicii pana si pentru faptul ca exista. Ne dramuim banii ca sa ne ajunga pana la urmatoarea zi de salariu dar ce sa vedeti? Se termina tot timpul la mai putin de 2 saptamani dupa ce i-am primit. Unii dintre noi au noroc sa se poata imprumuta de la parinti/frati/surori/prieteni. Ne este jena si rusine sa facem asta, cu imprumutul. Dar e singura varianta sanatoasa la a lua spaga (nu din dorinta de a avea cat mai mult ci din nevoia de a iti cumpara un sandwich in timpul garzii…stiu, poate va vine greu sa credeti…).
Veniturile noastre sunt inacceptabil de mici. Avem o bursa trantita pe card in fiecare luna, care nu este venit impozabil. De ce aduc asta in discutie? Pentru ca am fost la banci, de 3 luni de zile merg la banci pentru a obtine un credit pentru o locuinta. Venitul meu net este sub 1500 lei. Contractul meu de munca este pe perioada determinata de 5 ani. Bursa nici macar nu figureaza in adeverinta mea de salariu sau pe fluturas, imi este greu sa inteleg prin ce mecanism o primim si de ce se face aceasta groaznica spalare de ochi care a vrut sa fie o crestere de salariu.
Stiti cat costa un stetoscop nou? Unul cu care sa pot face o auscultatie pulmonara sau cardiaca decenta? Cam cat bursa noastra lunara..
In spitale ne schimbam in toaletele destinate pentru uzul pacientilor. In majoritatea spitatelor in care ne facem stagiile nu avem vestiare si nu avem suficiente calculatoare astfel incat sa nu fie nevoie sa ne “batem” pe ele cand facem externari/internari sau cand verificam analizele pacientilor, pentru a le putea administra cat mai repede si mai bine tratamentul adecvat.
Medicii rezidenti sunt o molima pentru Romania, am impresia. Sunt mizeria de sub pres, oamenii de care toata lumea incearca sa uite ca exista. Parintii nostri, cei care ne-au felicitat la inceput si s-au bucurat cand am ales sa studiem medicina, ne blameaza ca la varsta noastra (28, 30, 35) nu avem casa, copii, familie si nici nu ne pregatim inca sa o facem, cei mai multi dintre noi. Parintii nostri stiu ca nu avem cu ce. Dar le este greu sa se abtina, asa cum pacientilor le vine greu sa se abtina sa nu ne reproseze ca ne miscam prea incet, ca asteapta mult dupa externari, ca ei nu vor sa fie vazuti de un rezident care nu are un halat calcat pe el ci de un medic specialist.
Stiu ca exista si altfel de medici rezidenti. Cu parinti cu bani, care ii intretin, care le ofera casa si masina si vacante si inclusiv posturi in spitalele de stat cand isi termina pregatirea in rezidentiat.

Dar mai existam si noi, ceilalti, cu zile in care un covrig de un leu e prea mult. Si va rog, dar va rog chiar sa cereti un raport pentru a va convinge si Dvs: majoritatea suntem asa, in tara sau in Bucuresti. Mimam. Mintim cand suntem intrebati de prieteni cum mai e cu viata de rezident. Dupa cativa ani in care te plangi constant ca nu mai poti, ca statul face abstractie de tine, ca guvernantii iti sterg ochii si pretentiile salariale cu o bataie de joc numita bursa, dupa ce auzim de la toata lumea, inclusiv de la fostul presedinte al Romaniei, sa plecam daca nu ne convine situatia, incepem sa mintim. Ca e acceptabil. Ca nu mai traim rusinea si furia pe care le simtim cand ne explicam decizia pentru a ramane in Romania sa ne practicam profesia.
“Ce medicina visezi tu, ma? Medicina gata, e scrisa. Voi nu aveti bani sa mancati dar veniti la spital sa invatati medicina. Pai nu sunteti voi tampiti? Vede-ti-va, ma, de viata voastra. Lasati medicina, ca are cine sa o faca!”
Asa ne spunea un profesor universitar la stagiu.
Am tot rezistat, generatii dupa generatii de studenti, rezidenti, specialisti.
Suntem intr-o situatie ingrata in care numaram lunile, zilele in asteptarea unei schimbari in legatura cu statutul medicului rezident in Romania.

Vreau, vrem sa facem medicina. Vrem sa facem asta in cel mai profesionist si corect mod cu putinta. Vrem sa ne permitem carti, congrese si tensiometre. Vrem sa ne schimbam in costumul de spital la vestiar si sa avem bani sa ne cumparam o supa sau sa platim un taxi spre casa, dupa garda, nu din banii de spaga ci din salariu.
Vrem sa credem ca promisiunle Dvs electorale nu au fost minciuni si ca nu mai dureaza mult pana cand starea de normalitate va ajunge la noi, medicii rezidenti.

Numaram zilele!

Dr. Gabriela Profir