Scrisoare catre Presedinte

Buna ziua, Domnule Presedinte.

Abia am iesit din garda. In ultimele 48 de ore am dormit 5 ore si acesta e un caz fericit. Unii din colegii mei vor apuca sa doarma abia maine, dupa ce vor fi terminat cu externarile si internarile de astazi. Dupa ce cativa, destui, pacienti nemultumiti le vor fi vorbit urat, ca unor functionari publici care trebuie blamati pentru cum merge sistemul de sanatate. Dupa ce vor fi luat o cafea si un corn ca sa aiba energie sa se ratoiasca la alti colegi pentru a-i intimida si a obtine un loc la calculator, la care sa isi faca treaba cu imprimarea actelor de care au nevoie pacientii: externari, scrisori medicale, retete. referate s.a.m.d. Dupa ce vor fi sunat sau vor fi raspuns, cand reusesc sa aiba un minut liber, la apelurile sotiei/sotului ca sa vada ce mai fac cei de acasa.
Unii dintre colegii mei iau “spaga” ca sa poata lua un taxi spre casa cand, la ora 8 pm, isi termina munca la spital. Este condamnabil, stiu. Tine chiar de codul penal, nu? Ca sa aiba cu ce cumpara le cumpara rechizite scolare copiilor. Am o colega insarcinata care refuza sa intre in concediu pre-natal desi e peste puterile ei sa munceasca doar pentru ca salariul, deja infirm, ar deveni jignitor de insuficient.
Eu sunt un caz fericit. De la o luna la alta nu raman cu bani dar imi permit sa imi platesc chiria, mancarea, abonamentul de metrou. E adevarat, sunt un caz fericit si pentru ca dupa-amiaza muncesc intr-o clinica privata, unde consiliez pacientii in legatura cu stilul de viata sanatos, numarul de calorii si altele asemenea. Dar tot nu am bani sa imi cumpar un alt tensiometru, pentru ca cel vechi mi-a fost furat de pe sectie cand aveam stagiul de Pneumologie la Institutul “Marius Nasta”.

Am ajuns sa nu mai rezist insa, fizic si psihic.
Imi doresc sa fac medicina. Sunt 9 ani de cand am inceput sa o studiez, in ciuda tuturor betelor care mi se pun in roate. Eu si colegii mei, cei care inca nu am plecat in strainatate sa practicam aceasta profesie, clacam. Ne sufocam sub presiunea sociala, aceea care blameaza medicii pana si pentru faptul ca exista. Ne dramuim banii ca sa ne ajunga pana la urmatoarea zi de salariu dar ce sa vedeti? Se termina tot timpul la mai putin de 2 saptamani dupa ce i-am primit. Unii dintre noi au noroc sa se poata imprumuta de la parinti/frati/surori/prieteni. Ne este jena si rusine sa facem asta, cu imprumutul. Dar e singura varianta sanatoasa la a lua spaga (nu din dorinta de a avea cat mai mult ci din nevoia de a iti cumpara un sandwich in timpul garzii…stiu, poate va vine greu sa credeti…).
Veniturile noastre sunt inacceptabil de mici. Avem o bursa trantita pe card in fiecare luna, care nu este venit impozabil. De ce aduc asta in discutie? Pentru ca am fost la banci, de 3 luni de zile merg la banci pentru a obtine un credit pentru o locuinta. Venitul meu net este sub 1500 lei. Contractul meu de munca este pe perioada determinata de 5 ani. Bursa nici macar nu figureaza in adeverinta mea de salariu sau pe fluturas, imi este greu sa inteleg prin ce mecanism o primim si de ce se face aceasta groaznica spalare de ochi care a vrut sa fie o crestere de salariu.
Stiti cat costa un stetoscop nou? Unul cu care sa pot face o auscultatie pulmonara sau cardiaca decenta? Cam cat bursa noastra lunara..
In spitale ne schimbam in toaletele destinate pentru uzul pacientilor. In majoritatea spitatelor in care ne facem stagiile nu avem vestiare si nu avem suficiente calculatoare astfel incat sa nu fie nevoie sa ne “batem” pe ele cand facem externari/internari sau cand verificam analizele pacientilor, pentru a le putea administra cat mai repede si mai bine tratamentul adecvat.
Medicii rezidenti sunt o molima pentru Romania, am impresia. Sunt mizeria de sub pres, oamenii de care toata lumea incearca sa uite ca exista. Parintii nostri, cei care ne-au felicitat la inceput si s-au bucurat cand am ales sa studiem medicina, ne blameaza ca la varsta noastra (28, 30, 35) nu avem casa, copii, familie si nici nu ne pregatim inca sa o facem, cei mai multi dintre noi. Parintii nostri stiu ca nu avem cu ce. Dar le este greu sa se abtina, asa cum pacientilor le vine greu sa se abtina sa nu ne reproseze ca ne miscam prea incet, ca asteapta mult dupa externari, ca ei nu vor sa fie vazuti de un rezident care nu are un halat calcat pe el ci de un medic specialist.
Stiu ca exista si altfel de medici rezidenti. Cu parinti cu bani, care ii intretin, care le ofera casa si masina si vacante si inclusiv posturi in spitalele de stat cand isi termina pregatirea in rezidentiat.

Dar mai existam si noi, ceilalti, cu zile in care un covrig de un leu e prea mult. Si va rog, dar va rog chiar sa cereti un raport pentru a va convinge si Dvs: majoritatea suntem asa, in tara sau in Bucuresti. Mimam. Mintim cand suntem intrebati de prieteni cum mai e cu viata de rezident. Dupa cativa ani in care te plangi constant ca nu mai poti, ca statul face abstractie de tine, ca guvernantii iti sterg ochii si pretentiile salariale cu o bataie de joc numita bursa, dupa ce auzim de la toata lumea, inclusiv de la fostul presedinte al Romaniei, sa plecam daca nu ne convine situatia, incepem sa mintim. Ca e acceptabil. Ca nu mai traim rusinea si furia pe care le simtim cand ne explicam decizia pentru a ramane in Romania sa ne practicam profesia.
“Ce medicina visezi tu, ma? Medicina gata, e scrisa. Voi nu aveti bani sa mancati dar veniti la spital sa invatati medicina. Pai nu sunteti voi tampiti? Vede-ti-va, ma, de viata voastra. Lasati medicina, ca are cine sa o faca!”
Asa ne spunea un profesor universitar la stagiu.
Am tot rezistat, generatii dupa generatii de studenti, rezidenti, specialisti.
Suntem intr-o situatie ingrata in care numaram lunile, zilele in asteptarea unei schimbari in legatura cu statutul medicului rezident in Romania.

Vreau, vrem sa facem medicina. Vrem sa facem asta in cel mai profesionist si corect mod cu putinta. Vrem sa ne permitem carti, congrese si tensiometre. Vrem sa ne schimbam in costumul de spital la vestiar si sa avem bani sa ne cumparam o supa sau sa platim un taxi spre casa, dupa garda, nu din banii de spaga ci din salariu.
Vrem sa credem ca promisiunle Dvs electorale nu au fost minciuni si ca nu mai dureaza mult pana cand starea de normalitate va ajunge la noi, medicii rezidenti.

Numaram zilele!

Dr. Gabriela Profir

Advertisements

154 thoughts on “Scrisoare catre Presedinte

  1. Mircea Popa January 24, 2015 / 5:12 pm

    Like

  2. profesorul praf in ochi January 28, 2015 / 1:00 pm

    unii/altii nu le cunosc pe toate dar pot si trebuie sa fie informati corect nu aburiti cu vorbe goale! de la inaltimea pozitiei de profesor unversitar preocupat atat de pacienti cat si de studenti nu credeti ca ar fi mai relevanta pentru ei prezentarea raportului EHCI pe 2014 ? unii/altii chiar fac lumina in sistemul in care ei – pacientii si studentii/rezidentii – reprezinta partea neglijata… O concluzie a raportului spune ca “Principalele eforturi trebuie să vizeze restabilirea serviciilor de bază, îngrijirea maternală şi medicina generală. Exodul cadrelor medicale trebuie abordat, precum şi corupţia larg răspândită” – citat care merita atentia celor care pastoresc “cu grija” sistemul…

    Like

  3. Delia January 28, 2015 / 7:46 pm

    Considerati ca un pompier o duce prost? Daca da, credeti ca inainte sa va stinga focul care v-a cuprins casa ar trebui sa va ceara spaga? Pentru ca altfel nu pune mana pe furtun! Cum ati reactiona in aceasta situatie? Vi s ar mai parea normala spaga?? Nici el saracu nu are bani de casa sau ce sa puna pe masa copiilor. Luarea spagii nu are nicio justificare. Mor oameni in spitale pentru ca nu au buzunarele pline. Mor pentru ca cei care ar trebui sa le acorde atentie nu le o acorda pentru ca nu li “s a platit taxiul”

    Liked by 1 person

    • Gabriela Profir January 28, 2015 / 11:05 pm

      Delia,
      Te rog sa mai citesti o data aceasta scrisoare.
      Ce am spus eu si voi relua pentru ca sa iti fie foarte clar: nu vrem sa luam spaga, vrem sa avem salarii decente ca sa ne permitem sa luam un taxi spre casa dupa garda!

      Liked by 1 person

      • delia February 3, 2015 / 2:09 pm

        Nu vreti sa luati, dar o luati! Nu ati raspuns nici direct intrebarii si va si contraziceti in ceea ce scrieti. Nu contest ca nu este dificil, insa va pot da nenumarate exemple negative despre medici. Un caz recent este un barbat care s-a dus sa isi faca dosarul de pensie pe caz de boala pentru ca efectiv nu mai putea munci, Dosarul i-a fost respins anul trecut pentru ca nu avea nimic. Dupa spaga de rigoare i s-au gasit cateva boli incompatibile cu munca. Omu a murit acum doua saptamani de cancer. Dar el nu avea nimic. Nu avea nimic cand nu avea banii de spaga. Imi pare rau sa va spun dar va construiti averi pe nenorocirea oamenilor si sincer nu stiu cum duceti la gura o mancare cumparata din spaga data de un om care nu mai are nicio sansa. Nu vreti sa luati spaga, dar o luati! Dar nu vreti totusi sa va faceti meseria?

        Like

      • delia February 3, 2015 / 2:18 pm

        sunt de acord sa aveti salariile mari pentru ca meritati, nu zic ca un medic nu merita sa castige bine, departe de mine acest gand. Dar… inotrebarea este daca imi puteti garanta ca, odata ce salariile vor fi decente, obisnuinta nu va fi ca o a doua natura? Sunteti dispusa sa renuntati definitiv si irevocabil la medicina in cazul in care se va intampla sa luati spaga chiar daca salariul va fi unul mai mult decat decent?

        Like

  4. Prospectiv A-z January 29, 2015 / 2:45 am

    Salariul minim pe economie, problematică generală şi oportunitate românească

    Sumar: În această lucrare, autorii analizează situaţia salariului minim pe economie (SMEC) din multiple perpsective: academică, empirică, comparativă şi românească. Se arată oportunitatea ridicării nivelului SMEC în România ca un mod nu doar de a reduce inegalităţile, mai cu seama a celor rezultate din alinierea preţurilor la nivel european, ci mai ales de a schimba direcţia de evoluţie a binomului productivitate-salarizare, acum aflat pe o spirala descrescătoare. Acest lucru se poate face, si trebuie făcut, ţinând desigur seama de şomajul suplimentar generat de creşterea SMEC, sens în care sunt prezentate mai multe variante de creştere, fiecare cu analize sumare de impact. Contribuţiile acestei lucrări vin în sensul includerii situaţiei economiei româneşti în discuția mai largă despre relația dintre inegalităţi-SMEC-somaj şi reliefarea relaţiei adiacente SMEC-productivitate, specifică economiilor periferice din sistemul global; acest al doilea aspect mai cu seamă din perspectiva decidentului politic român.

    Pentru a afla mai multe, inclusiv despre cazul medicilor romani, accesati:

    http://blog.prospectiv.org/2015/01/salariul-minim-pe-economie-problematica.html

    Like

  5. Ionelu Chelu February 16, 2015 / 8:02 am

    cineva sa-l invete pe Mircea Popa sa faca copy/paste la linkuri, nu la manuscrise intregi

    Like

  6. steve February 17, 2015 / 12:20 pm

    A vrut doar sa=mi acopere mie niste comment-uri in care invatam oamenii sa voteze in interesul lor propriu , de asta a inceput sa dea lectii de literatura si istorie ! Acestia sunt incompetentii care predau in scoli dar nu sunt instare sa aleaga intre 2 variante simple , binele si raul social general !

    Like

  7. steve February 17, 2015 / 12:21 pm

    Sau ma rog . “competentii” , ca sa nu jignesc ! 🙂

    Like

  8. autorul pribeag February 27, 2015 / 10:35 am

    Aveți dreptate în legătură cu defectele sistemului. Dar, dacă vă displace atât de tare acest sistem, nu pot să înțeleg de ce insistați să îl deserviți. Preventiv vă rog să nu veniți cu argumente legate de dragostea de țară, pentru că nu le cred. Haideți să fim sinceri!

    Am scris un fel de replică la scrisoarea dumneavoastră, o puteți citi aici:

    https://notedinpribegie.wordpress.com/2015/02/27/deciziile/

    Like

    • Gabriela Profir February 27, 2015 / 10:58 am

      Salut.
      Am citit postarea Dvs. Nu pot decat sa va felicit pentru alegerile facute in viata.
      Insa, daca Dvs sunteti medic si va este bine sa fiti in Germania, nu inseamna ca asta ar trebui sa facem cu totii, exod. Poate Dvs ati putut sa plecati. Eu am pe cineva foarte apropiat cu grad de handicap grav, care necesita insotitor. Nu ar fi rusinos sa imi las membri ai familiei in urma pentru a pleca in alta parte, pentru bani? Nu ar fi penibil sa oblig pe cineva sa ma urmeze sa plec in strainatate pentru ca incompetenta clasei politice, a sindicatelor, face foarte greu practicabila medicina in Romania?
      Ce am scris eu nu e o scuza la spaga, pentru ca nu iau spaga, simplu.
      Haideti sa nu vorbim intr-adevar despre dragostea de tara atat timp cat, plecat fiind, nu puneti umarul sa evolueze catusi de putin lucrurile in Romania.
      In articolul scris de Dvs spuneti ca va treziti la 6 si plecati la 16.30 de la serviciu. Si ca in garda sunteti fara specialist.
      Ei bine, si noi tot la 6 ne trezim. Sunt stagii la care plecam si la 8 de la spital, depinde de fiecare rezident aici. Si ghiciti ce, si in Romania de cele mai multe ori rezidentii tin garda fara indrumator, din varii motive. Cu o diferenta: in Romania garzile si orele suplimentare nu sunt platite, cum va sunt platite Dvs.
      Haideti sa fim sinceri!

      Liked by 1 person

      • autorul pribeag February 28, 2015 / 7:09 am

        M-am ferit întotdeauna să dau sfaturi legate de emigrare. Nu am îndemnat pe nimeni să plece, cu atât mai puțin am propus un exod. Dar să știți că și cei care au plecat aveau acasă personae dragi, cu probleme și nevoi diverse. Așadar nu sunteți singura în această situație.
        În ceea ce mă privește, banii nu au fost niciodată un motiv de plecare/rămânere în Germania. Provenind dintr-o familie de medici, am avut norocul ca în România să nu îmi lipsească nici banii, dar nici posibilitățile de promovare într-un sistem atât de corupt. Am plecat pentru că vroiam mai mult. Vreau să mă formez profesional într-un sistem corect, bazat pe competențe. Un sistem care îmi permite să îmi constat limitele intlectuale și profesionale, după care să încerc să le depășesc. Iar în România nu există un asemenea sistem în domeniul medical.
        După ce termin specializarea în Germania îmi rămâne oricând opțiunea de întoarcere în România. Și dacă mă întorc având competențele dobândite aici, cred că pot ajuta mult mai mult decât dacă stau blocat într-un sistem defect. Nu mi-a plăcut niciodată să mă plâng. Prefer să iau lucrurile în mâinile mele și să fac orice este necesar, decât să aștept să apară o schimbare. Cred că în asta constă principala diferență dintre noi.
        Mi-ar plăcea totuși ca această discuție să fie purtată la modul general. În fond este vorba de diferențe între sisteme și mentalități, nu între persoane. Sunt convins că există unele zile în care un rezident din România este nevoit să plece la ora 20 acasă – la fel și în Germania. Eu vorbeam însă de programul regulat, respectat zilnic aici cu strictețe. Cred și că există rezidenți care muncesc peste program foarte des – undeva sub 10%.
        Eu cunosc ambele sisteme. Și vă rog să mă credeți când spun că este o diferență enormă în privința răspunderii rezidenților și a volumului de muncă. Iar faptul că ați avut vreme să îmi scrieți un răspuns cuprinzător în timpul orelor de program, nu face decât să îmi confirme acest lucru.

        Like

      • Gabriela Profir February 28, 2015 / 7:57 am

        Atat timp cat cautati confirmari pentru a critica pe altii, le veti gasi intotdeauna. De cele mai multe ori chiar acolo unde ele nu sunt.

        Like

      • Ionelu Chelu February 28, 2015 / 7:24 pm

        “Haideti sa nu vorbim intr-adevar despre dragostea de tara atat timp cat, plecat fiind, nu puneti umarul sa evolueze catusi de putin lucrurile in Romania.”
        Dragă don’shoară, de unde stiti dumneavoastră cu certitudine că “autorul pribeag” nu pune umărul sa evolueze catusi de putin lucrurile in Romania ? Aveti cumva capacitati telepatice ? Adică dacă cineva nu a rămas să fie sclav in Romania automat nu mai face nimic pentru acea ţară ? Intreb si eu, de curiozitate …
        Vai de capul vostru, dacă 3 milioane de români nu emigrau ca să pompeze miliarde de euro in economia voastră anemică (de unde, va reamintesc, prin taxe si impozite vin bani cu care indirect sunteti platită si dumneavoastră) acum erati si mai ruptă in fund decat vă plangeti că sunteti.
        Pentru incultura dumneavoastra generală, “românii se află pe locul al treilea în topul mondial al beneficiarilor de bani trimişi acasă din străinătate, după Ucraina şi Tadjikistan, potrivit unui raport publicat de Banca Mondială la sfârşitul anului trecut.”
        Dacă la prima citire a articolului aveam tendinta să simpatizez cu dumneavoastră, prin comentariile ulterioare mi-am dat seama că n-are nici un rost.
        @autorul pribeag
        Asta e tara (si oamenii) unde vrei tu sa te intorci … baga bine la/în cap.

        Like

      • Gabriela Profir February 28, 2015 / 8:25 pm

        Stimate domn,
        Am tot respectul pentru romanii care muncesc in strainatate, printre care si colegul meu care mi-a raspuns mai sus. Salut chiar si admir dorinta dansului de a se intoarce (poate) in Romania si a aduce know how in domeniul medical, de a ajuta la reformarea lui.
        Nu stiu daca Dvs sunteti la curent cu situatia Romaniei, nu doar in ceea ce priveste situatia medicilor rezidenti, ci si la nivel educational, ca infrastructura etc.
        Banii trimisi in tara de catre cei care lucreaza in afara ei ajuta romanii din tara sa subziste, nu sa evolueze. Si daca Dvs sunteti in regula cu subzistenta ca mod de trai, ei bine, eu nu sunt, cel putin nu in ceea ce ma priveste.
        Atentie: in nici un caz nu am scris acest articol pentru a aduna simpatie. Si nu raspund la comentarii pentru a ma pune bine cu Dvs, cei care imi tot cititi aceasta postare.
        Aruncati un picior in Romania sa constatati starea de fapt a lucrurilor si ne “comentam” ulterior reciproc..

        Like

      • Ionelu Chelu July 20, 2015 / 6:30 am

        “Banii trimisi in tara de catre cei care lucreaza in afara ei ajuta romanii din tara sa subziste, nu sa evolueze. Si daca Dvs sunteti in regula cu subzistenta ca mod de trai, ei bine, eu nu sunt, cel putin nu in ceea ce ma priveste.” Păi atunci eu zic să nu-i mai trimită nici pe ăştia, ok ? Sunt curios care o sa vă fie următoarea nemultumire referitoare la “tradătorii” plecati să fie slugi la străini …

        Like

    • Mircea Popa February 27, 2015 / 5:53 pm

      Chiar credeți că are vreo importanță ce credeți și ce nu credeți dvs.? Ar putea avea – dacă ați lucra aici – din dragoste de țară (și neam). Argumentele ”tip – după 1990”, de când se încearcă distrugerea sentimentelor de apartenență la nația română nu sunt de acceptat. Eu nu le accept și nici nu pot primi vreo ”lecție” în acest sens.
      Succes și toate cele bune, dar … dacă vreți să demonstrați onestitate, nu uitați țara din care ați plecat, nu contează din ce motiv – cine VREA, poate să își aducă aportul, cât de mic și pentru țara noastră.
      Mircea Popa

      Liked by 1 person

  9. grosurobert May 30, 2015 / 2:03 pm

    Felicitari pentru scrisoare si pentru ca livrezi speranta si altor medicinisti prin acest blog. Consider ca ar trebui sa se faca o greva si atunci poate s-ar simti cum este fara medici prin Romania…asa vreo 2 saptamani. Caci demagogul lui Caragiale care ne conduce doar asa poate sa simte si sa actioneze. Asemenea cu un animalut.

    Liked by 1 person

  10. Ionelu Chelu July 18, 2015 / 5:06 pm

    exact ce ziceam si eu mai devreme
    “Eu cred că nu parlamentarii sunt vinovaţi, cred că ţara noastră este destul de săracă, bugetul este foarte mic. Şi dacă dă salarii mai mari la medici, trebuie să dea şi la ceilalţi. Se creează nişte disfuncţionalităţi. Noi n-avem o bază majoră pentru a produce un buget al ţării foarte mare, care să fie împărţit la toate ministerele în mod egal. N-avem industrie. Baza pentru a produce ceva bani este industria.”
    http://www.gandul.info/interviurile-gandul/neobisnuita-poveste-leon-danaila-neurochirurgul-vrut-vanda-casa-carte-cel-sarac-medic-lume-ar-s-iau-capat-as-face-tot-facut-pana-acum-as-ramane-romania-14536212

    Like

  11. steve July 18, 2015 / 8:28 pm

    In viitoarea lege a salarizarii care se va introduce la anul (de guvernul PSD D-le academician istoric si literat Popa ) se prevede ca salariul unui rezident sa ajunga la 3 600 de lei ! Prima marire de 10 procente va avea loc in aceasta toamna am inteles ! Puteam sa avem demult acest nivel de salarizare insa poporul in “intelepciunea ” sa a vrut sa vada cum e cu un impostor si aventurier politic in fruntea statului ! Cei care l-ati votat macar o data nu aveti dreptul (moral nu constitutional) sa va plangeti ca nu sunteti rasplatiti pe masura studiilor si importantei sociale a muncii pe care o faceti ! Sau ca ati fost nevoiti sa emigrati pt o viata mai buna !

    Like

    • Ionelu Chelu July 20, 2015 / 6:33 am

      Super … dar de ce doar 3600 de lei ? De ce nu 7200 ? Că de mărit salarii din pix e usor, a se vedea cazul Greciei …

      Like

  12. steve July 20, 2015 / 3:32 pm

    Se va introduce o lege a salarizarii care sa stabileasca niste reguli si standarde noi in functie de importanta sociala a muncii prestate dar adaptat si statutului de membru UE ! Ca ce avem acum sunt doar resturi din taieurile si ciuntirilefacute fara ratiune si responsabilitate ale adevaratului Ionelu Chelu ! Un personaj sinistru care a premeditat o RAZBUNARE pe propriul popor (pt suspendari si contestari) ! Daca tot suntem pe un blog de medicinist pot sa va spun ca omul sufera de schozofrenie paranoida , o forma compensata , dar care iese usor la iveala in anumite circumstante de presiune si mai ales proportional cu gradele alcoolice ingerate ! Si stim ca omul lua zilnic de “incurajare” ceea ce il aducea in pragul episodului psihotic si se pare ca populimea tocmai asta a apreciat la el , aceasta forma de paranoia exhibata in public, crezand ca e o forma de “barbatie” ! E plin de astfel de “barbati” cu “aplomb” si sute de argumente la spitalele de psihiatrie ! Asta am votat noi ca popor asta am avut si mai dureaza un pic sa reparam dupa acest Don Quijote cu halucinatii si delir de persecutie, alternativ !

    Like

  13. steve July 22, 2015 / 12:49 pm

    Va-ti raspuns singur , ca sa n-ajungem ca Grecia , desi Grecia NU este rau ! 🙂 Probabil atata e sustenabil deocamdata !

    Like

    • steve July 22, 2015 / 12:50 pm

      “V-ati” , pardon !

      Like

  14. castleless March 14, 2016 / 8:05 am

    Am intrat pentru o completare care mi s’a parut necesara: trebuie spus ca exista spitale in care rezidentii nu figureaza ca facand garzi desi sunt cei care… le fac! si evident nu primes nimic, este munca voluntara!
    Cine vrea sa verifice tocmai Spitalul Floreasca. Da, ala hipercunoscut din mijlocul Bucurestiului!
    si deasupra vad comentariul cuiva care afirma ca PIB’ul ar fi de vina.
    Stiu din interiorul sistemului ca este o afirmatie falsa: cunosc PSD’isit pusi manageri de spitale care fura ca porcii…!

    Like

    • Ionelu Chelu March 14, 2016 / 6:08 pm

      Nimeni n-a zis ca doar PIBul e de vina sau ca nu se fura …

      Like

  15. ioanamandrut March 15, 2016 / 9:03 pm

    Felicitari, stimata domnisoara dr Gabriela. Era cazu` ca cineva sa ia atitudine . Medicina este si viitorul meu, sunt la inceput de drum, dar la cum decurg lucrurile aici, sincer vorbind, deja imi vine sa-mi fac bagaju` si sa plec. Inveti mult, foarte mult ca apoi sa nu-ti fie apreciata munca . Un pacient habar n-are problemele care exista, el are pretentia sa fie tratat “regeste” si sa fie prioritar. Nu sunt de acord cu “spaga”, dar nici nu bataia de joc ! Inca o data, felicitari si respect !

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s